Recenzie: Mare Tranquillitatis de Katja Millay

…also known as my favorite book ever. V-am mai povestit in repetate randuri despre ea, am tot nominalizat-o prin TAG-uri si treburi asemanatoare. Nu spun vorbe goale cand ma refer la ea ca fiind cartea mea preferata si, ca sa imi intaresc putin argumentul, am citit-o de 5 ori (integral, inceputul l-am parcurs de 7 ori, dar cine mai numara?). Nu spun ca este geniala sau ca este o capodopera a literaturii, pentru ca nu este, insa, pentru mine, este perfecta. O sa incerc sa va spun in cele ce urmeaza de ce cred asta.

16151178

Nu o sa copiez aici descrierea oficiala a cartii pentru ca este stupida si nu ii face dreptate, asa ca o sa incerc sa intocmesc eu ceva fara sa dau spoilere si sa fiu relevanta.

Nastya este un fost copil minune al pianului, ”Pianista din Brighton”. La o varsta foarte frageda, de numai 15 ani, aceasta a fost atacata, viata sa capatand o turnura tragica: tot ceea ce o facea pe ea sa fie cine era ii este furat. Adopta tacerea, dintr-un motiv pe care il vom afla, evident, la momentul oportun. Nastya nu a mai vorbit cu o alta persoana de 452 de zile, desi comportamentul sau si felul in care se imbraca este foarte graitor. Povestea incepe brusc, in luna august, cand Nastya merge, alaturi de matusa sa, Margot, sa isi finalizeze inscrierea la noul sau liceu. Va imaginati ca este o aparitie: tipa cu nume rusesc, care nu vorbeste cu nimeni, niciodata, ale carei haine, mereu negre, par a fi cu cateva, okay, multe, numere mai mici, iar pantofii stiletto par a-i fi o prelungire a picioarelor. Devine tinta unor rautati, unor apropouri mai mult sau mai putin subtile (este vorba despre un liceu, la ce v-ati astepta?). Stati, nu sariti la concluzii: nu este marele cliseu al lieraturii pentru adolescenti de tipul ‘fata noua terorizata de mean girls, care nu se poate integra si sufera pe seama asta’. Nu, Nastya nu e o panseluta delicata careia sa ii pese, ba din contra.

Despre viata lui Josh se stie cam tot ce se poate sti. Atunci cand toate persoanele din viata ta mor, rand pe rand, pana ce, la varsta de 17-aproape-18 ani nu mai ai pe cine sa pierzi… ei bine, vrei doar sa fii lasat in pace. Ceea ce se si intampla. Oamenii se simt stanjeniti in preajma lui, asa ca prefera sa il evite, poate cu exceptia prietenului sau cel mai bun, Drew (un personaj delicios) si a familiei acestuia. Asa cum probabil va asteptati, ceva, cumva, urmeaza se intampla, iar Nastya sfarseste prin a se insinua in toate aspectele vietii baiatului. Relatia lor este una complicata si asta din cauza personajului feminin: povestea sa este complet necunoscuta de nimeni din noul ei oras, asa ca, de fiecare data cand Josh descopera o piesa din puzzle-ul ei, acesta, in loc sa devina mai clar, se complica peste masura. Nu va asteptati la o poveste romantica, pentru ca ceea ce se intampla intre ei este mult mai complex decat o simpla idila adolescentina.

Acum ca am terminat cu descrierea obiectiva, haideti sa va spun de ce imi place atat de mult acest roman. In primul rand, modul in care este scrisa este unul aparte, te face sa crezi ca vorbesti cu personajele, plus ca limbajul est adecvat unuor adolescenti (nu, nu injura, doar ca nu iti dau sezatia ca ar avea 50 de ani).

In al doilea rand, are un ceva care te prinde. Nu avem o intriga aparte sau un conflict foarte bine conturat. Nu citesti pentru actiune si nici pentru ca esti curios sa vezi daca personajul o sa supravietuiasca, spre exemplu, asa cum e cazul in Daca as ramane (am vorbit aici despre ea). Citesti pentru ca te atasezi rapid de personaje, pentru ca vrei sa vezi cum isi continua viata si pentru ca vrei sa crezi in ”miracolul celei de-a doua sanse”.

Nu am cuvinte sa va spun cat de mult iubesc Mare Tranquillitatis. Poate, daca zic ca nu am putut sa ma reapuc de alta care de cand am terminat-o sau ca imi venea sa o iau de la capat a doua zi. Nu cred ca m-as putea plictisi vreodata de ea, atat de draga imi e. Asa cum spuneam, are si defecte, nu este o capodopera. Insa, pentru mine, este perfecta.

Te face sa te identifici macar cu un personaj. Fiecare isi ascunde prorpii scheleti in dulap, nu? Noi toti incercam sa ascundem unele lucruri ce ni s-au inamplat si ne-au marcat, fiecare cum poate: prin tacere, purtand o masca sau ocupandu-ne tot timpul liber facand ceea ce ne pasioneaza. In plus, nu este totul tragic sau demn de plans de mila, ci sunt foarte multe scene haioase la care rad singura de nebuna de fiecare data.

Ma opresc acum, as putea continua la nesfarsit. Ati prins, oricum, ideea: imi place  o ador si o recomand cu draga inima.

Citate, anyone?

Traiesc intr-o lume lipsita de magie sau miracole. Un loc unde nu exista clarvazatori sau metamorfi, nici ingeri, nici baieti cu puteri supraomenesti care sa te salveze. Un loc unde oamenii mor, si muzica se dezintegreaza, si viata e naspa. Greutatea realitatii ma apasa atat de tare de pamant, incat uneori ma mir cum de-mi mai pot ridica picioarele ca sa merg.

[…]daca as fi fost una careia sa-i pese, poate ca mi-ar fi ranit sensibilitatea, numai ca mie nu-mi pasa,  iar sensibilitatea nu mi-a mai fost ranita de foarta multa vreme.

Al naibii de sexy nu poti sa fii prea multa vreme, si atunci ai nevoie si de ceva substanta.

Cred ca o sa raman asa, in bucatele. Pot sa le mut, sa le rearanjez, in functie de zi, in functie de ce simt nevoia sa fiu. Pot sa ma schimb dintr-o toata, sa intruchipez atatea fete diferite si niciuna dintre ele nu trebuie sa fie ca mine. (= I think I’ll stay in pieces. I can shift them, rearrange them, depending on what I need to be. I can change on a whim and pe so many different girls and none of them has to be me – pentru ca suna mult mai bine in engleza, plus ca stiu pe deasupra citatul si este, cu siguranta, preferaul meu).

Uneori e mai usor sa te prefaci ca nu e nimic in neregula, decat sa infrunti adevarul ca totul e in neregula, insa n-ai putere sa schimbi ceva in privinta asta.

Lumina zilei nu te apara de nimic. Relele se intampla tot timpul; nu asteapta pana dupa cina.

Follow me:

Facebook  Instagram  Tumblr Pinterest

 Kisses,

R.

Tag-uri:,

3 gânduri despre „Recenzie: Mare Tranquillitatis de Katja Millay

  1. adebeibi 18 Martie 2015 la 10:32 Reply

    Wow! Acum m-ai facut curioasa si pe mine🙂

    • R. 18 Martie 2015 la 16:44 Reply

      Check it out, merita🙂

  2. […] :)) Sau Elsa? 7. Care este cartea ta preferata? Mare Tranquillitatis de Katja Millay. Am vorbit aici despre ea si probabil fapul ca am citit-o de 5 ori spune multe. 8. Ruj mat sau lucios? Ambele. Am […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: