Stiti ce? Acum nici nu ma mai plang de trecerea timpului. Sa treaca mai repede si sa vina Craciunul! Acum simt ca nu imi ajunge o zi sa fac tot ce trebuie, scoala si temele imi ocupa toate orele pe care le am la dispozitie. Si, zicand asta, am revenit dupa ce am refacut ceva pentru latina. Daca am stat treaza atata timp pentru materia asta (pe care o detest, fie vorba intre noi), atunci imi mai rapesc cateva minute pentru a va arata cele cateva lucrusoare cumparate. In august si septembrie am fost cumintica, mi-am luat (aproape) doar ce mi-a trebuit pentru ca am avut cheltuieli mai importante: mobila, covor, una, alta. Cealalta parte din haul o gasiti in cadrul acestui articol.
Cine nu a incercat niciodata creioanele Ada (serios, mai sunt persoane care nu au facut-o?) nu stie ce pierde. Sa fim seriosi, ce poti vrea mai mult pentru amaratul pret de un leu? Iar creionul acela de buze e fenomenal, rezista foare mult pe buze.
Da, am folosit si pana acum deodorant (socant, stiu), chiar daca nu vi l-am aratat. Doar ca luna aceasa am schimbat sortimentul: am trecut de la Dove Original la cel cu minerale din Marea Moarta care imi place foarte mult. Chiar mai mult decat primul: parca e mai rezistent, iar mirosul e sezational.
Am mai adaugat o oja Rimmel London 60 seconds la colectie, in nuanta 200 Princess Pink (nu suna adorabil?). Ma saturasem pana peste cap de lacul de la Kallos (care am impresia ca nici macar nu e lac si ca tanti aia de la magazin nu mi-a da ce trebuia) si, cum trebuia sa schimb niste bani, am zis ca ar fi cazul sa trec mai departe. Am ales top coat-ul essence si, pana acum, chiar imi place.
Samponul Elseve s-a si golit intre timp, in poza mai avea produs doar pentru 2-3 spalari (am uitat sa il fotografiez cand era nou). Deja i-a luat altul la fel locul. Tratamentul acesta de la Syoss e divin! Urmeaza review-uri pentru amandoua produsele!
Stiti cat am cautat blugi boyfriend? Nici nu aveti idee. Am gasit o singura pereche, in C&A, iar aceea era enorma. Prin urmare, m-am indreptat catre urmatoarea varianta: jeansi cu talie inaltaaa. Imi plac mult acestia, nu sunt super-uper-duper mulati si au fost luati din H&M.
Aveam nevoie de niste balerini mai seriosi, asa ca, dupa multe perechi probate, am ramas la cei din Deichman, din piele naturala (cica). Voiam sa imi iau pe negru, dar varianta aceea era mult mai dura si am deja o pereche de pantofi care a fost purtata de maxim 5 ori pe motiv de cauzat bataturi.
Am lasat ce a fost mai bun la final. Am salivat o luuunga perioada de vreme dupa aceste botine din H&M si, in final, sunt ale mele. Le iubesc maxim, ma simt bine in ele (ahm, le-am purtat de n-spe mii de ori prin casa si de doua ori pe afara) si sper ca o sa le vedeti intr-un outfit sapamana ce urmeaza.
Pfiiiiu, cam atat! Deja e tarziu (Doamne, nu stiu daca am mai zis vreodata ca e tarziu la ora 22:30… asta se intampla cand te trezesti aproape zilnic la 6:15). Mi-am facut un calendar al postarilor si sper din suflet sa reusesc sa ma tin de el. Zilele ce urmeaza vreau sa imi achizitionez o agdenduta chic in care sa imi notez ideile de postari.
Voi ce ati cumparat luna trecuta?
Follow me:
Facebook Instagram Tumblr
Kisses,
R.
P.S.: Nu uitati de giveaway!
Tag-uri:Ada, Deichman, Dove, essence, H&M, Haul, L'oreal, Rimmel, Syoss
Am avut si eu oja de la Rimmel si mi se pare o culoare adorabila. Si imi plac botinele alese de tine, sunt tare dragute.
Kisses,
http://andreeasbeautychoice.blogspot.ro
Multumesc mult! Oja este perfecta pentru scoala 🙂
[…] aratat, deja, jacheta aici, jeansii si botinele aici. Bluza pe care o port si geanta or sa apara in urmatorul haul. Ce pot sa va spun despre botine? […]